-
„În ordinea dispariției” – umor negru cât cuprinde
Chiar dacă lumea spune despre el că nu e prea norocos cu numele pe care îl poartă, Niels Dickman (Stellan Skarsgård) tot și-l vede scris pe diploma de Cetățeanul Anului primită din partea comunității din care face parte. E, în primul rând, o dovadă de recunoștință pentru miile de tone de zăpadă pe care Niels…
-
„Nymphomaniac – Vol. 2”. No satisfaction
După întreaga tărăşenie iscată de comisii, ratinguri şi discursuri legate de libertate, din care filmul va avea de câştigat măcar financiar, dacă nu şi un plus de relevanţă, să vezi, în sfârşit, cel de-al doilea volum al Nimfomanei vine ca o uşurare. De mâine, vom avea toţi alt subiect de conversaţie. Prima parte o lăsa…
-
„Nymphomaniac Vol. 1” – Vulvă şi vină
E greu cu Von Trier – şi ca personaj, dar şi ca regizor sau scriitor sau instalaţie artistică auto-construită. E greu nu pentru că ar fi el incomod (indiferent de ce declaraţii face sau de ce zic actorii despre el), ci pentru că de patru lungmetraje încoace (Manderlay, The Boss of It All, Antichrist, Melancholia)…
-
https://hydroponics-resource.com/que-hacer-cuando-un-hombre-se-siente-solo/
A treia şedinţă de psihanaliză la rând în decursul căreia Lars von Trier stă întins, simultan, pe canapea şi pe scaunul doctorului, Nymphomaniac a ajuns la lungimi epice – versiunea pe care o vedem pe ecran a fost împărţită în două şi poartă un disclaimer care o identifică drept cea cenzurată şi editată, nu final cut-ul…