Elle Paul Verhoeven se apropie de 80 de ani, dar n-ai zice asta dacă vezi Elle, primul său film vorbit în franceză, cu Isabelle Huppert in zi de grație. De-a lungul carierei sale, omul care a fost catalogat drept instigator, misogin, lipsit de scrupule și de gust, scandalos și kitsch, nu a încetat să-și…
După premiera din competiția de anul acesta de la Cannes, toată presa de specialitate vuia despre Toni Erdmann, comedia germană de 160 de minute filmată în mare parte la București pe care o vedea favorită la câștigarea Palme d’Or-ului. N-a fost să fie, dar filmul lui Maren Ade a luat premiul FIPRESCI și a spart,…
Primele minute din The Lobster/Homarul mi-au frânt inima. O doamnă între două vârste coboară din mașină în mijlocul unui câmp și împușcă un măgăruș care păștea pașnic pe marginea drumului. Vedeți voi, măgărușii sunt animalele mele preferate. Din fericire, nu mai există niciun gest la fel de lipsit de suflet până pe la jumătatea filmului.…
O după-amiază de sfârşit de mai la Cannes, soare şi briză. Echipa filmului Ramona (actorii Rodica Lazăr şi Dorian Boguţă, producătorii Codruţa Creţulescu, Radu Stancu şi Claudiu Mitcu, regizorul/scenaristul Andrei Creţulescu) m-a primit pe terasa apartamentului din Louis Pasteur 16 să povestim despre film, despre prietenie, despre cinema independent, despre pasiuni şi visuri. Anca Fronescu: La…