Citeam mai devreme despre ubicuitatea, în cinematografia de azi, folosirii prim-planului extrem ca scurtătură către viața interioară a personajului, foarte eficient (dar și solicitant pentru actori) în filmele cele mai recente ale lui Julian Schnabel, Barry Jenkins și Damien Chazelle. Pe ecran mare, fiecare cută a pielii are capacitatea de a transmite, mai economic și direct, ceea ce ar suna banal în cuvinte.
Geografia feței protagonistului Asger (Jakob Cedergren) și broboanele de sudoare care i se adună deasupra buzei superioare îl preocupă și pe Gustav Möller în filmul său The Guilty/Vinovatul, un thriller danez minimalist, dar antrenant și cu bun potențial de cross-over către public larg (dovadă stând și Premiul Publicului la Sundance 2018).
În ceea ce pare timp real (85 de minute), un dispecer la 112 își ia asupra lui sarcina să rezolve un caz de răpire vorbind la telefon cu victima, agresorul și toți cei care îl pot ajuta să salveze ziua. Nu e o premiză teribil de originală (ideea i-a venit regizorului ascultând pe YouTube un apel la 911 și intuindu-i potențialul dramatic), dacă ați văzut recentul The Call cu Halle Berry. Însă unde acela devia în actul trei spre structura standard a unui episod din CSI, filmul lui Möller e consecvent cu crezul său hitchcockian de a nu ieși din cele două camere ale centrului de comandă și de a-l ține pe Asger lipit de telefon.
Mecanismul nu e lipsit de o doză de artificial (cerându-le personajelor să se țină cu dinții de telefonul mobil chiar și atunci când e greu de crezut că pot/sunt lăsați să o facă), dar transformă filmul într-o eficientă mașină de suspans care ține în priză spectatorul și aproape că îi dă un rol participativ. Perspectiva limitată la ceea ce aude sau deduce Asger poate părea un handicap, însă amplifică efectul surprizelor, atunci când apar, și îi lasă protagonistului puterea de a-și păstra propriul secret până spre final. La fel și absența aproape totală a muzicii extradiegetice, care trebuie să fi avut în primul rând rațiuni practice.
Intr-un interviu recent, Möller descria dificultatea de a face casting doar pe vocea actorilor, alegându-le pe acelea cu suficientă specificitate să îl ajute pe spectator să își proiecteze mental toate secvențele construite doar pe bază de dialog și inginerie de sunet. E un pariu riscant care le iese scenariștilor: atunci când cade, surpriza nu pare atât un act de prestidigitație (capcană în care cad multe thrillere high concept) prin distragerea atenției, ci un rămășag cu preconcepțiile audienței legate de vină și raportul de forțe între personaje.
Gustav Möller are 30 de ani, iar filmul său (făcut cu colegii de facultate) a fost selectat să reprezinte șansele Danemarcei la un Oscar pentru film străin. Fără îndoială, vom mai auzi de el.
The Guilty/Vinovatul intră în cinematografe din 9 noiembrie, adus de Bad Unicorn.