O după-amiază de sfârşit de mai la Cannes, soare şi briză. Echipa filmului Ramona (actorii Rodica Lazăr şi Dorian Boguţă, producătorii Codruţa Creţulescu, Radu Stancu şi Claudiu Mitcu, regizorul/scenaristul Andrei Creţulescu) m-a primit pe terasa apartamentului din Louis Pasteur 16 să povestim despre film, despre prietenie, despre cinema independent, despre pasiuni şi visuri.

Anca Fronescu: La un moment dat, ai povestit cum echipa filmului te-a rugat să filmaţi şi la mare. Şi aţi reuşit să filmaţi Ramona până la urmă în octombrie, la mare, ce-i drept, nu în cel mai cald anotimp. Şi uite, acum i-ai adus la Cannes! E sfârşit de mai, e cald, e soare, marea e lângă. V-a ieşit şi mai bine de atât.

Andrei Creţulescu: Actorii au făcut gluma asta şi după primul scurtmetraj, Bad Penny, când mi-au zis că s-au simţit bine şi că, dacă mai vreau, mai facem unul. Şi atunci am făcut Kowalski. Şi asta m-au rugat atunci, să fie la căldură – la Bad Penny a fost foarte frig. Şi i-am dus la căldură. La Kowalski mi s-au plâns că a fost prea cald (toţi râd). După filmarea la Kowalski, fiecare a spus cam ce voia să facă şi cam ce-i trecea prin cap, şi au rămas două chestii – mare şi foc.

Şi le-aţi bifat…

Am născocit povestea asta undeva în primăvară…  Dar, deşi totul era la locul lui, lipsea o motivaţie. De ce se întâmplă ceea ce se întâmplă? Şi la TIFF, anul trecut, m-a lovit inspiraţia (la duş, nu glumesc) şi am găsit motivaţia – cum s-o aduc pe Ramona în film. Căci ea e motivul pentru care se întâmplă filmul. Şi aşa am ajuns să filmăm la mare… Am cochetat şi cu ideea să filmăm o parte în Bucureşti, dar era ultracomplicat şi ne-am decis să facem totul la Neptun. Tot cu Claudiu (Mitcu), cu care am colaborat şi la primele două scurtmetraje, alături de care l-am cooptat şi pe Radu (Stancu), căci am simţit noi că ne mai trebuie o „mână de lucru” ca să zic aşa.

Şi am avut dreptate – a fost foarte complicat, şi cu frigul, şi cu cascadoriile, însă am avut noroc şi ne-a ieşit. Am lucrat foarte intens şi am fost cu toţii foarte implicaţi, şi ne-a şi plăcut. Şi cred că le-a plăcut şi lor, celor din echipă. Nu numai că le-a plăcut, am simţit un fel de solidaritate şi bucurie. Îmi doresc să simtă toţi regizorii din lume aşa. Să aibă parte de o echipă care să fie, cum să spun, atât de trup şi suflet! Doar pentru că unul a avut o idee ţăcănită la un moment dat şi nimeni nu a ştiut să îl oprească, ba mai mult, i s-au alăturat toţi. N-aş schimba o aşa echipă pentru nimic în lume.

Și totul a început cu primul scurtmetraj?

Da, totul a început cu Bad Penny, scenariul pe care l-am cumpărat şi pentru care am vrut să găsesc un regizor. Şi n-am găsit. Şi toată lumea mi-a spus, Codruţa (Creţulescu), Claudiu (Mitcu)… inclusiv Ticuţă Popescu, Porumboiu, să îl fac eu. Până am zis – bine, îl fac eu. Şi am vorbit cu Dorian (Boguţă), Andi (Vasluianu), Şerban (Pavlu), care îmi erau prieteni. Şi ei au zis „hai să ne jucăm, hai să ne amuzăm” şi, dintr-o joacă, ne-am apucat de treabă. Şi din Bad Penny s-a născut Kowalski, iar din Kowalski „s-a întrupat” Ramona…

Şi aţi ajuns la Semaine de la Critique!

Da. Mi se pare suprarealist, în continuare. Păi, şi poate că tocmai asta e povestea succesului, şi în film, faci o ţăcăneală pentru că tu crezi în ea şi aşa îţi iese. Teoria mea e că e bine să îţi facă plăcere ceea ce faci, e condiţia esenţială, de acolo porneşti. Trebuie să îţi facă plăcere. Şi să faci ce simţi.

Cât aţi filmat la filmul ăsta?

De filmat, am filmat foarte puţin, am filmat două nopţi şi un apus de soare. De lucrat, am lucrat la el cam trei luni, într-un fel sau altul. Du-te, caută maşină, du-te, caută spaţii de filmare, negociază cu unul, cu altul, caută vila, nu e vila – a fost cu aventuri, până în ultima secundă nu am ştiut dacă o să putem filma acolo. Ne-am tot plimbat pe la mare anul trecut… Şi vacanţa ne-am făcut-o acolo ca să fim cât mai aproape de locul faptei (râde). Deci, cu totul, cam toată vara.

Şi când l-aţi finalizat te-ai gândit să îl trimiţi la festivaluri? Cum a început următoarea etapă?

Toată lumea era convinsă că o să îl trimitem la festivaluri de gen, că e violent, că e sângeros. Sigur, este. Numai că noi avem o teorie, Codruţa şi cu mine – hai să îl trimitem şi la festivaluri serioase, mari, pentru că dacă nu o facem, o să ne pară rău după aia. Pentru că nu ştii niciodată. Şi l-am trimis aşa, la fel cum l-am făcut, mai mult dintr-o joacă. Am zis – hai să îl trimitem, ce contează, o să primim probabil mailul acela care spune: Ne pare rău. Mulţumim. Am primit prea multe înscrieri. Mailul clasic de respingere. Şi când ne-am trezit cu mailul care spunea taman opusul, am zis că nu e adevărat.

Şi uite ce adevărat e!

Da! Este! Şi am tot zis că selecţia asta e un premiu în sine…Faptul că suntem aici, faptul că am putut să venim în grup măricel, ca să zic aşa, căci e totuşi un scurtmetraj.

Andi şi Şerban de ce nu sunt aici?

Pentru că au proiecte la care lucrează şi de la care nu puteau lipsi.

Şi acum, că sunteţi la Cannes, la Semaine, se întâmplă lucruri, nu? Deşi tu vii de ceva vreme la Cannes…

Din 2004. Am fost în calitate de critic, după ce, la început, am fost pe badge Marché. Voiam să văd filme. E pentru prima oară că suntem aici în calitatea asta. Sigur că e cu totul altfel. Dar în primele zile, tot la filme am fost. Adică am făcut exact ce făceam pe vremuri. Iar în rest, sigur că s-a schimbat. Te vezi cu toţi oamenii care lucrează efectiv la Semaine de la Critique, şi care sunt aşa de drăguţi, aşa de prietenoşi… Se poartă cu tine ca şi cum le-ai fi prieten de o viaţă..

Pare cumva cea mai aerisită secţiune la Cannes. Sunt cei mai relaxaţi.

Este. Nimic crispat, nimic formal, nimic impus. Sunt chiar foarte drăguţi, şi adoră faptul că vorbesc cu ei în franceză..

Da, şi la premieră, ai avut o franceză impecabilă. Merci, ca fait plaisir…

Interviul integral, pe Adevărul.ro.