Puţini dintre regizorii care calcă pe pământ străin în filmele lor reuşesc să se scuture la intrare de clişee şi prejudecăţi. Federico Bondi nu face excepţie în Mar Nero/ Marea Neagră, deşi intenţiile lui sunt dintre cele mai bune. Regizorul debutant le ia apărarea românilor în faţa semenilor săi italieni şi simte nevoia să argumenteze această luare de poziţie purtându-l pe spectator prin ambele tabere, pornind de la istoria unei bătrâne (Ilaria Occhini) care se ataşează de menajera româncă (Dorotheea Petre) pe care a tratat-o cu asprime şi adesea cu dispreţ.

În Italia, imigranţii români fac grătare la marginea oraşelor, ascultă manele, dar sunt muncitori mai buni decât ucrainienii, de pildă. La ei acasă, totul e atât de dezolant, încât, din perspectiva regizorului, asta ar trebui să puncteze definitiv în argumentaţie: italienii ar trebui să priceapă „de ce” pleacă românii din ţara lor şi să empatizeze. Bondi filmează, prin urmare, numai blocuri murdare care stau să cadă, grămezi de gunoaie, dacii prăpădite, o căruţă, câini vagabonzi şi peisaje frumoase, dar triste. Peste toate a aşezat o muzică amuzant de gravă, „Doamne miluieşte” (biserica e chiar sub nasul locuitorilor din bloc), având-o în cadru pe Maia Morgerstern, sora Angelei, cu o figură de Vitoria Lipan. Tot ce a conceput Federico Bondi în favoarea demersului său funcţionează împotriva sa.

Nerăbdător sau nepriceput, cineastul nu reuşeşte nici să dezvolte firesc relaţiile dintre cele două femei şi să insiste suficient asupra lor încât să prindă consistenţă. Momentul în care bătrâna o anunţă pe Angela că o va însoţi în România să-şi caute soţul (Vlad Ivanov, care apare într-o singură scenă) ar fi fost o bună ocazie pentru regizor să repare, din punct de vedere dramaturgic, acest cusur. În ultima jumătate a filmului, însă, abandonează încercarea de a suda legăturile trecând la o intrigă secundară care încheie şi filmul.

Mar Nero e inspirat dintr-o poveste reală , bunica lui Federico Bondi împrietenindu-se cu femeia care avusese grijă de ea. Cineastul ar fi vrut iniţial să realizeze un documentar, însă a trecut la ficţiune. Pelicula a fost filmată la Florenţa şi la Sulina, producătorul român fiind Ada Solomon, de la Hi Film Productions.