Zilele Filmului Românesc la TIFF aduce anul acesta câteva, în ultimele zile de festival, câteva dintre cele mai interesante/ noi propuneri de anul acesta, unele în premieră absolută. În total, 12 lungmetraje, 4 mediumetraje şi 11 scurtmetraje selecţionate de directorul artistic al Festivalului, Mihai Chirilov, din cele 80 de titluri înscrise.
Imediat după Cannes, cinefilii au acces la Loverboy-ul lui Cătălin Mitulescu – care nu intră în competiţia TIFF pentru că nu a fost terminat la timp pentru a fi văzut şi selecţionat, potrivit lui Chirilov. În schimb, va reprezenta România în cursa pentru trofeul Transilvania cel de-al doilea lungmetraj al lui Constantin Popescu, Principii de viaţă, cu Vlad Ivanov în rol principal.
Vor stârni cu siguranţă interes Bucharestless, al doilea film realizat pe cont propriu, cu un buget infim, de George Dorobanţu – câştigătorul Premiului de Debut la TIFF pentru Elevator, Tatăl-Fantomă, debutul regizoral al lui Lucian Georgescu pe un scenariu co-scris cu Barry Gifford (colaboratorul lui David Lynch), cu Marcel Iureş în rolul unui profesor american care vine în Bucovina în căutarea rădăcinilor tatălui său.
Dacă bobul nu moare, în regia lui Sinişa Dragin (În fiecare zi, Dumnezeu ne sărută pe gură – 2002), vine la TIFF după ce a câştigat în 2011 Premiul Publicului Robert Bosch Stiftung la Festivalul de Film de la Rotterdam şi a fost proiectat (în 2010) în competiţia celui mai important festival de film din Japonia, cel de la Tokyo. Lungmetrajul spune povestea a doi taţi, unul sârb, care vine în România pentru a recupera trupul fiului mort, şi unul român, care încearcă să-şi găsească fiica, vândută ca prostituată în Kosovo.
Dintre noutăţi, prezentate în premieră în România, mai amintim Visul lui Adalbert, în regia lui Gabriel Achim – o tragicomedie a cărei acţiune e plasată într-o uzină comunistă, în 1986, coproducţia româno-germană Aproape de cer, un film regizat de Titus Faschina a cărui coloană sonoră poartă semnătura inconfundabilă a lui Alexander Bălănescu, distins cu Menţiunea Specială a ERT3 Broadcasting şi Premiul WWF la Festivalul de Film Documentar de la Salonic 2011, 24 Găleţi, 7 Şoareci, 18 ani, regizat de Marius Iacob, Stopover, de Ioana Uricaru (proiectat la Sundance, cu Monica Bârlădeanu pe afiş) şi Superman, Spiderman sau Batman, un scurtmetraj de Tudor Giurgiu.
Juriul care va decide câştigătorii premiilor Zilele Filmului Românesc pentru Cel mai bun film, respectiv Cel mai bun debut, este alcătuit din 3 personalităţi ale cinematografiei europene: Nadia Paschetto – director şi selecţioner al Festivalului Internaţional de Film de la Arras, Dana Enulescu – corespondent BBC pentru Ministerul Afacerilor Externe de la Roma şi Daniela Michel – directorul Festivalului de Film de la Morelia.
Cea de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania va avea loc în perioada 3-12 iunie 2011 la Cluj-Napoca şi între 15 şi 19 iunie, la Sibiu.
ZILELE FILMULUI ROMÂNESC 2011
LUNGMETRAJE
Aproape de cer / Close to Heaven
(r. Titus Faschina, România – Germania, 2011)
Film documentar
Premii şi festivaluri: Menţiune Specială a ERT3 Broadcasting, Premiul WWF la Festivalul de Film Documentar de la Salonic 2011
Bucharestless
(r. George Dorobanţu, România, 2011)
Premieră mondială
Dacă bobul nu moare / If the Seed Doesn’t Die
(r. Sinisa Dragin, România, 2010)
Cu: Mustafa Nadarevic, Dan Condurache, Milos Tanaskovic, Franz Buchrieser, Ioana Barbu
Premii şi festivaluri: Premiul Publicului Robert Bosch Stiftung la Festivalul de Film de la Rotterdam 2011; Festivalul de Film de la Tokyo 2010
Despre alte mame / Other Mothers
(r. Mihai Ionescu, Tiberiu Iordan, România, 2010)
Cu: Silviu Geamănu, Gavril Pătru, Marius Adrian Cordoş, Mihai Baranga, Robert Radoveneanu
Premii şi festivaluri: Premiul Federaţiei Mondiale a Cinecluburilor la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova 2010
Loverboy
(r. Cătălin Mitulescu, România, 2011)
Cu: George Piştereanu, Ada Condeescu, Ion Besoiu
Premii şi festivaluri: selecţionat în competiţia Un Certain Regard la Festivalul de Film de la Cannes 2011
Metrobranding – a Love Story between Men and Objects
(r. Ana Vlad şi Adi Voicu, România, 2010)
Film documentar
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film DokLeipzig 2010; Festivalul Internaţional de Film Documentar de la Jihlava (Cehia) 2010; Festivalul Filmului European (România) 2011
Morgen
(r. Marian Crişan, România-Franţa-Ungaria, 2010)
Cu: András Hatházi, Yilmaz Yalcin, Elvira Rîmbu
Premii şi festivaluri: 11 nominalizări, inclusiv pentru Cel mai bun Film, la Premiile Gopo 2011; Premiul Special al Juriului, Premiul Juriului Ecumenic, Premiul Don Quijote, Premiul III în selecţia Juriului Junior la Festivalul de Film de la Locarno 2010; Premiul pentru Cel mai Bun Regizor, Cea mai Bună Interpretare – Rol Masculin (András Hatházi şi Yilmaz Yalcin), Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic 2010
Periferic / Outbound
(r. Bogdan George Apetri, România-Austria, 2010)
Cu: Ana Ularu, Mimi Brănescu, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Timotei Duma
Premii şi festivaluri: Premiul Boccalino d’Oro al Criticii Independete pentru Cea mai Bună Interpretare (Ana Ularu) la Festivalul Internaţional de Film de la Locarno 2010; Premiul Special al Juiului, Menţiunea Specială a Juriului Ecumenic, Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Varşovia 2010; Premiul Asociaţiei Criticilor de Film din Grecia, Premiul pentru Cea mai Bună Actriţă (Ana Ularu) şi Golden Alexander – Premiul pentru Cel mai Bun Film la Festivalul Internaţional de Film de la Salonic 2010; Premiul FIPRESCI la Festivalul Internaţional de Film de la Viena (Viennale) 2010
Principii de viaţă / Principles of Life
(r. Constantin Popescu, România, 2011)
Cu: Gabriel Huian, Vlad Ivanov, Rodica Lazăr
Premii şi festivaluri: selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la San Sebastian 2010; Festivalul de Film East End Londra 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Bratislava 2010; Festivalul Internaţional de Film de la Göteborg 2011
Tatăl fantomă / The Phantom Father
(r. Lucian Georgescu, România, 2011)
Cu: Marcel Iureş, Mihaela Sârbu, Barry Gifford, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ
Premieră mondială
Ursul / The Bear
(r. Dan Chişu, România, 2011)
Cu: Mihai Constantin, Şerban Pavlu, Magda Catone, Claudiu Bleonţ, Gabriel Spahiu, Serban Celea
Visul lui Adalbert / Adalbert’s Dream
(r. Gabriel Achim, România, 2011)
Cu: Gabriel Spahiu, Doru Ana, Anca Androne, Ozana Oancea, Paul Ipate, Mimi Brănescu, Mircea Rusu
Premieră mondială
MEDIUMETRAJE
Film pentru prieteni / A Film for Friends
(r. Radu Jude, România, 2011)
Cu. Gabriel Spahiu, Şerban Pavlu
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film NexT 2011; Festivalul Filmului European (România) 2011
Petrecere şi concurs în Ciupelniţa / Party and Contest in Ciupleniţa
(r. Liviu Săndulescu, România 2011)
Film documentar
Premieră mondială
Valea Corlatului / The Corlat Valley
(r. Stephane Lucon, România, 2011)
Film documentar
Premii şi festivaluri: Festivalul de Film Documentar dedicat Drepturilor Omului One World Romania 2011
24 Găleţi, 7 Şoareci, 18 ani / 24 Buckets, 7 Mice, 18 Years
(r. Marius Iacob, România, 2011)
Film documentar
Premieră mondială
SCURTMETRAJE
Apele tac / Silent River
(r. Anca Miruna Lăzărescu, Germania-România, 2011)
Cu: Andi Vasluianu, Toma Cuzin
Premii şi festivaluri: selecţionat în Competiţia Oficială a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin 2011; Premiul Publicului pentru Film Românesc, Premiul pentru Cel mai bun Film Românesc şi Menţiune Specială a Juriului la Festivalul Internaţional de Film NexT 2011, Festivalul de Film de la Cannes 2011 (Short Film Corner)
Bora Bora
(r. Bogdan Mirică, România, 2011)
Cu: Mirela Zeţa, Alexandru Potocean
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film NexT 2011
Draft 7
(r. Luiza Pârvu, România, 2011)
Cu: Olimpia Melinte, Eduard Petru Jighirgiu
Premii şi festivaluri: Premiul Rectorului – Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit 2010 (variantă în lucru); Festivalul Internaţional de Film NexT 2011; Festivalul Internaţional de Film de Scurt Metraj Timishort 2011; Festivalul de Film de la Cannes 2011 (Short Film Corner)
Fata din Transilvania / Transylvania Girl
(r. Sabin Dorohoi, România, 2011)
Cu:Maia Morgenstern, Andreea Vasile, Orlando Petriceanu
Premieră mondială
Numărătoarea manuală / The Counting Device
(r. Daniel Sandu, România, 2010)
Cu: Alexandru Georgescu, Cătălin Stelian
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film NexT 2011
Outrageously Disco
(r. Nicolae Constantin Tănase, România, 2009)
Cu: Aylin Cadîr, George Albert Costea
Premii şi festivaluri: Premiul Criticii şi Premiul pentru Cea mai Bună Scenografie – Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit 2009; Festivalul Internaţional de Film NexT 2010; Festivalul Internaţional de Film de Scurt Metraj Timishort 2010
Pauza de masă / Lunch Break
(r. Ciprian Alexandrescu, România, 2010)
Cu: Vlad Ivanov, Mihaela Sârbu, Tudor Aaron Istodor
Premii şi festivaluri: Festivalul Internaţional de Film de Scurt Metraj Timishort 2011
Stopover
(r. Ioana Uricaru, România – Italia, 2011)
Cu: Monica Bârlădeanu, Damian Drăghici
Premii şi festivaluri: selecţionat în Competiţia Festivalului de Film Sundance (SUA) 2011
Strung Love
(r. Victor Dragomir, România, 2010)
Cu: Bogdan Marhodin, Alexandru Potocean, Olivia Niţă
Premii şi festivaluri: Nominalizat la Premiul Gopo 2011 pentru Cel mai Bun Film de Scurt Metraj; Premiul pentru Cel mai bun Actor, Premiul Criticii, Trofeul CineMAiubit 2010; Premiul Publicului – Festivalul de Film de Scurt Metraj Filmul de Piatra 2011; Festivalul Internaţional de Film NexT 2011; Festivalul Internaţional de Film de Scurt Metraj Timishort 2011; Festivalul de Film de la Cannes 2011 (Short Film Corner)
Superman, Spiderman sau Batman / Superman, Spiderman or Batman
(r. Tudor Giurgiu, România, 2011)
Cu: Zsolt Bogdan, Aron Hanga, Cornel Răileanu
Premieră mondială
You Can’t Hide Love from Gypsies
(r. Mara Trifu, 2011)
Film documentar
Premii şi festivaluri: Semaine de la Critique (programul NISI MASA) la Festivalul de la Cannes 2011