Dacă Barbara, din filmul cu acelaşi nume al lui Christian Petzold, plănuia să emigreze ilegal din Germania comunistă, tânăra protagonistă din Lore, propunerea Australiei (!) la Oscarul pentru film străin de anul acesta, se vede împinsă într-o poziţie pentru care nu a avut timp să se pregătească.
În ultimele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial, trebuie să îşi scoată cei patru fraţi, în siguranţă, din zona de conflict. Asta într-o perioadă în care, între moartea lui Hitler şi capitularea Germaniei, să fii german în propria ţară nu mai era, dintr-odată, un mare avantaj. Cu atât mai mult cu cât tatăl Lorei era înrolat în armata nazistă şi, prin urmare, inamicul fiecărui francez, rus sau american aflat în misiune de pacificare şi marcare a teritoriului.
Filmul lui Cate Shortland (Somersault) are marele atu de a fi distribuit-o pe debutanta Saskia Rosendahl – o actriţă de 19 ani de o frumuseţe şi prestanţă uluitoare (un comentator de pe IMDB o numeşte „Jennifer Lawrence a Germaniei”).
O bună parte din timp, aceasta străbate o Germanie rurală, decrepită şi sleită de război, îmbrăcată într-o rochie înflorată, ţinându-şi adesea în braţe fratele cel mai mic şi purtându-le de grijă tuturor. Ororile la care e martoră (la început urmările lor, niciodată prinse în timp ce se petrec) sunt împărtăşite şi de spectator, care vede prin ochii ei; fără ca Shortland să menajeze spiritele sensibile – fiecare descoperire pe care Lore o face e încă o secvenţă de thriller cu final gory, dar aşteptat.
Dacă la începutul filmului Lore e un copil căruia i se cere să joace rolul de adult, întâlnirea cu tânărul evreu Thomas (Kai-Peter Malina) care se transformă repede în cea mai bună şansă a ei de supravieţuire, îi va răsturna sistemul deformat de valori insuflat de educaţia nazistă; „Când vine tatăl meu, o să se ocupe de tine”, îi spune protagonista, furioasă, noului ei tovarăş de călătorie, într-un moment în care trufia insuflată de ideologie răbufneşte la suprafaţă.
La asta se adaugă puseurile maturizării sexuale, ce se manifestă sub forma unor impulsuri (în mare parte voyeuristice – vezi spionarea părinţilor) care o tulbură. În cele din urmă vine şi pierderea inocenţei, pecetluită de complicitatea la crimă, care e marcată, simbolic, prin traversarea râului care o desparte de destinaţie.
O perspectivă interesantă pe care o introduce filmul e aceea a holocaustului folosit ca instrument de propagandă anti-nazistă de către aliaţi – imagini cu gropile comune găsite în lagărele de concentrare împânzesc repede zone ale Germaniei în care populaţia e iniţial incredulă („sunt actori, i-au plătit pe toţi”)-; Lore însăşi devine obsedată de imaginea tatălui său, suprapusă peste muntele de cadavre.
Filmată din mână sau pieziş, Germania rurală e a doua protagonistă – atmosfera apăsătoare e întreţinută de umezeala şi ceaţa pădurii, dar şi de coloana sonoră sobră-clasică. Camera lui Shortland e adesea la firul ierbii, la nivelul tălpilor Lorei, acolo unde se trage adesea linia între eşec şi supravieţuire – primul impuls pe care îl are Thomas la moartea cuiva e să îi ia bocancii.
Lore e un film curajos fără a merge până la capăt (o revelaţie târzie privind identitatea unui personaj anulează mare parte din controversă), care funcţionează bine ca incursiune accesibilă într-o perioadă din istorie insuficient explorată în cinematografie. Fiţi pe fază, căci veţi mai auzi de Saskia Rosendahl.
Lore a fost proiectat în premieră în competiţia Festivalului Cinepolitica şi va fi distribuit în România de Transilvania Film.