Cu Mark Zuckerberg, realizatorii filmului The Social Network/Reţeaua de socializare merg pe burtă, ca atunci când ştii că inamicul e în apropiere. Creatorul Facebook-ului e, la urma urmei, cel mai tânăr miliardar de pe planetă şi o poveste ambiguă ca a lui are nevoie de mănuşi albe. În plus, cine s-ar simţi în largul său văzându-se pe ecran, după ce viaţa i-a fost documentată amănunţit, la doar 26 de ani?
Cine e totuşi Mark Zuckerberg? Un geniu într-ale programării, puţin antisocial şi deloc preocupat de bani, ci mai degrabă de influenţa pe care ţi-o dau? Un tip ascuns, care gândeşte la rece prieteniile, ca şi afacerile, şi e capabil de lovituri neaşteptate pe la spate, chiar şi celui mai bun prieten? Un tip naiv, dar talentat, luat de valul invenţiei sale şi al succesului? Un pic din toate? Filmul lui David Fincher (Fight Club, Zodiac, Stranie poveste a lui Benjamin Button, ) nu-ţi dă nimic negru pe alb. Poate pentru că nici scenaristul Aaron Sorkin nu i-a dat de urmă personajului său, un om al momentului despre care circulă la fel de multe legende ca despre Iulius Cezar.
Mark Zuckerberg (26 de ani) nu a ieşit public în legătură cu această versiune neautorizată a poveştii despre crearea Facebook-ului – bazată pe cartea „The Accidental Billionaires”, de Ben Mezrich – din cauza unei legi nescrise a PR-ului care stipulează că gestul va acţiona complet în favoarea filmului. O publicitate de care producătorii de la Sony Pictures sperau să aibă parte, potrivit „The Hollywood Reporter”. Singura precizare pe care a făcut-o prin intermediul directorului său de comunicare a fost scurtă şi decisă: „Este o ficţiune”. În perioada dinaintea lansării filmului, Zuckerberg a dat un amplu interviu pentru „The New Yorker”, o altă mişcare menită să contracareze ce urma să apară pe ecrane.
Însă ce apare pe ecrane nu funcţionează nici în favoarea, nici în defavoarea lui. Aaron Sorkin îi întinde chiar mâna tânărului miliardar, inventând o iubită (Rooney Mara) care-l părăseşte şi pe care Zuckerberg încearcă s-o uite creând o reţea de socializare restrânsă iniţial la campusul Harvard. Un motor sentimental, aşadar, care să îndulcească puţin povestea clasică despre lăcomie, trădare şi lipsa de scrupule în afaceri care urmează. În 2003, Mark Zuckerberg (Jesse Eisenberg) sparge reţelele căminelor din exclusivistul campus Harvard şi copiază fotografiile fetelor pentru a crea un site cu figurile lor, facemash.com, pe care băieţii să dea note. În tabăra masculină, ideea ultra-misogină are un succes nebun şi, foarte curând, autorul ei e chemat la direcţiune şi sancţionat pentru iniţiativa sexistă şi pentru spartul codurilor.
Trei colegi de campus, gemenii Cameron şi Tyler Winklevoss (Armie Hammer) şi Divya Narendra (Max Minghella) găsesc ideea genială şi îi propun să facă împreună HarvardConnection, la care să se conecteze toţi studenţii universităţii. Perioada asta e recompusă din declaraţiile şi amintirile protagoniştilor, relatate cu avocaţii alături, după ce Zuckerberg fusese dat în judecată. În instanţă l-au chemat şi gemenii Tyler Winklevoss şi prietenul său Eduardo Saverin (Andrew Garfield). După aproape două luni în care a evitat întâlnirile cu cei trei, Zuckerberg a apărut cu TheFacebook, sprijinit de Saverin cu o investiţie de 1000 de dolari.
Cum reţeaua avea un succes fenomenal, aceştia au decis să-l dea în judecată pentru furt intelectual (au şi câştigat despăgubiri în valoare de 65 de milioane de dolari). În ascensiunea Facebook-ului cade victimă şi Saverin, înlăturat după ce marii investitori, aduşi de fondatorul Napster, simpaticul dar duplicitarul Sean Parker (Justin Timberlake), preiau acţiunile. Facebook nu mai era nebunia „cool” pusă la cale într-o cameră de cămin, ci o afacere gigantică (astăzi, are 500 de milioane de utilizatori) care trăieşte şi respiră după alte reguli.
Jesse Eisenberg e perfect în rol. Are o figură copilăroasă – fără a fi inocentă – de puşti inteligent şi semi-autist despre care nu ştii niciodată ce gândeşte. Zuckerberg din filmul lui Fincher spune puţine lucruri şi de fiecare dată cu miez. Sau cu umor (de pildă, atunci când una dintre avocate calculează suma pe care prietenul său a investit-o în Facebook, el face o poantă simpatică, de şcolar: „Aţi dat deci 1.000 de dolari?” „Da”. „Şi încă 18.000”. „Da”. „În total, deci, 19.000 de dolari. Aşa e?”. „Da”. Zuckerberg îi întrerupe şi mâzgăleşte cu un aer preocupat pe foaie. „Da, e ok. Şi mie mi-a ieşit la fel”). La nivelul dialogurilor, scenaristul Aaron Sorkin face dovada unei abilităţi de invidiat în a face slalom printre posibilele „adevăruri”, pentru că nu pune în gura personajului său nici o afirmaţie definitivă, fie ea incriminatoare sau nu.
Fincher are însă soluţii dramaturgice surprinzător de facile când subliniază faptul că cineva a spus o frază vitală în istoria pe care tocmai o urmărim: muzică puţin dramatică, zoom pe figura personajului etc. Cu adevărat deranjantă este însă gravitatea cu care realizatorii tratează povestea Facebook-ului, de parcă în ea ar sta viitorul omenirii. Ideea iniţială a unei reţele care să cuprindă toate fetele din campus şi cărora băieţii să le dea note e o joacă de adolescenţi tratată ca un marş funebru, cu muzică gravă în fundal. Apoi, de fiecare dată când ideea prinde contur înspre ce este astăzi Facebook, Fincher nu uită să ne tragă de mânecă didactic. Ceea ce nu te împiedică, ba chiar te ajută, să simţi că toată drama aceasta rămâne cumva virtuală. Şi dacă s-a creat atâta vâlvă în jurul lui e doar pentru că Facebook-ul e un fenomen actual şi în nici un caz pentru că filmul ar avea cine ştie ce virtuţi.
Filmul rulează de vineri, 29 octombrie, în cinematografele din România.
*Mulţumim unica.ro pentru vizionare.
