O mică adunare de prieteni de-ai lui Alex. Leo Şerban, admiratori şi trecători prin Bookfest au luat parte ieri la lansarea singurei cărţi de poezii a regretatului critic de film: „Alte camere, alte glasuri de ieri” (Editura Pandora M). E un volum pe care criticul însuşi îl aranjase cu puţin timp înainte de moarte, în camera de spital, din trei caiete personale pe care refuzase până atunci să le deschidă altcuiva decât prietenilor apropiaţi.
„L-am revăzut pe Leo prima dată la Balş. Înainte de vizita mea îmi trimisese un mesaj. Îmi spunea: «trebuie neapărat să facem cărticica aia». Când era deja la Fundeni, alte câteva mesaje m-au adus treptat în inima urgenţei care începuse să îl domine şi a deciziei pe care o luase a renunţa la angoase şi la prioritatea lucidităţii pentru a da voie ca aceste poeme să existe, să fie cunoscute de toată lumea.
Mi-a cerut să îi aduc cele trei caiete-cărţi pe care mi le dăduse în urmă cu câteva luni. Acolo a lucrat timp de câteva zile, cu o energie debordantă, această carte pe care o aveţi acum în faţă şi care conţine toate poemele pe care le-a scris el şi pe care a dorit să le arate şi celorlalţi. Nimic nu părea mai firesc în acele zile şi mai în acord cu fiinţa lui decât să adune aceste texte într-o carte căreia el i-a dat structura, ritmul şi viteza. Viteza punctului final, de care nimic nu îl mai despărţea, nici măcar frica”, scrie în prefaţă poeta Svetlana Cârstean, cea care s-a ocupat de editarea volumului în colecţia Cercul Poeţilor Apăruţi.
„Era un om rar, cum nu sunt mulţi printre noi”
Ioana Pârvulescu şi Horia-Roman Patapievici sunt printre cei puţini care au citit poeziile – unele – la puţină vreme după ce au fost scrise. „Până în ultima clipă, a umblat la cuvinte, m-a sunat şi m-a întrebat ce adjectiv cred că se potriveşte unei gazele”, a povestit Ioana Pârvulescu, bună prietenă a autorului încă din tinereţe şi cea care semnează textul de pe coperta volumului: „Poemele lui Alex. Leo Şerban sunt atinse de graţie: ce-a încercat a reuşit fără greş, fără efort. O carte minunată”. „N-am râs cu nimeni cum am râs cu Leo”, a spus scriitoarea, rememorând câteva dintre clipele lor împreună. „Cea mai frumoasă amintire a mea cu Leo este Leo însuşi. Era un om rar, cum nu sunt mulţi printre noi”.
Horia-Roman Patapievici a pomenit, la rândul său, de dragostea criticului pentru Fernando Pessoa, de fotografia trimisă de Alex. Leo Şerban de la mormântul lui Ezra Pound, pe care şi-a înrămat-o, de ţigara găsită de el la mormânt, cu fărâme de versuri şi de cea lăsată de el apoi, cu alte versuri, de „omul-intersecţie” ale cărui nonşalanţă şi joie du vivre îi aduna pe oameni în jur, unind astfel locurile „enorm de separate din comunism”. Scriitorul a citit poemul Lisboa 11, un omagiu lui Pessoa.
În volum veţi găsi poeme culese din „O provincie sentimentală”, ciclu scris la 25 de ani, apoi din „Aprilie orb”, compus un an mai târziu, „În alte camere, alte glasuri de ieri” (1986) şi din ultimele două părţi, „Grădini” (2000 – 2005) şi „Lispoeme” (2010), aceastea din urmă scrise în perioada petrecută la Lisabona. Fărâme din universul lui domestic bucureştean, cu străduţele vechi şi obiecte din alte timpuri, treceri prin grădini pariziene, dedicaţii lui Poe sau Mircea Ivănescu, haiku-uri, „răsfăţuri desuete risipite după voie de o baghetă ludică”, „peisaje-stări, esenţe, ca viaţa dezbărată de coji inutile” – în descrierea superbă a Ioanei Pârvulescu.
Printre cei prezenţi la lansare – Maria Dinulescu, Mihai Chirilov sau Gabriela Massaci.
Iată două poezii din volum:
Pantazi graure
de gramofon
stau prinşi
favoriţii
bunicului
tăiaţi cu o filă
de calendar liliachiu
decembre 1910
deschide şi vezi
pisici în papiote
ling tăviţa
de zăpadă
o femeie
în redingotă
(mătuşă
amantă?)
abureşte
într-un pahar cu picior
ghici ciupercă ce
firav cântecel
fulguie-n prag
motanenbaum
Lisboa XI
pe strada
do Moinho do Vento
care-i un fel de trecătoare
şi care urcă înspre Rua de Buenos Aires
în Lapa
e o bicicletă pe trotuar
şi un bărbat pe bicicletă
care pedalează de zor
deşi biciclta
după toate semnele
e oprită
proptită-n trotuar
dar omul pedalează
stând pe loc
şi abia după ce îl depăşeşti
şi te mai uiţi o dată la el
observi
că de fapt e un tocilar
şi că pedalează de zor
stând pe loc
ca să ascută un cuţit de bucătărie
aşa că acesta este un omagiu
astăzi, în ziua când se-mplinesc
75 de ani de la moartea lui Pessoan,
un omagiu
deci
aduse acestei uitate meserii
al cărei ultim reprezentant
îşi exercita priceperea
în amiaza zilei de 30 nov. 2010
pe trotuarul din stânga
cum urci
în Lapa
Travessa do Moinho do Vento
Mai multe poeme şi texte de Alex. Leo Şerban puteţi citi pe inmemoriam-als.blogspot.com
