Maia Morgenstern a avut parte de propriul covor roşu la Cannes, unul mai discret, în secţiunea paralelă Quinzaine des Réalisateurs, unde a fost proiectat lungmetrajul debutantului Roland Edzard – La fin du silence. Actriţa nu a stat decât două zile la Cannes, cât să apară la premieră şi să ia avionul înapoi spre Bucureşti.
Filmul are momentele lui bune de tensiune şi de interpretare, însă motivaţiile personajelor rămân un mister până la final – un tânăr (Franck Falise) e alungat de acasă brusc şi tratat violent de propria familie fără să înţelegi până la capăt de unde vine această respingere. În thriller-ul psihologic (asta s-a vrut a fi) al lui Edzard, Maia Morgenstern are rolul principal feminin, al mamei care are de gestionat o familie dificilă, cu un copil din afara căsătoriei. Toţi locuiesc într-o cabană undeva în munţii Vosgi şi când o ceartă violentă izbucneşte, Jean este dat afară din casă. Tânărul se alătură unui grup de vânători şi a doua zi, când cineva dă foc maşinei mamei lui, este acuzat şi alungat din nou (spectatorului îi scapă, din nou, motivaţiile).
„Când am început scenariul, ştiam doar că va fi vorba de o familie care locuieşte undeva în munţi, în Vosgi, şi care se trezeşte într-o dimineaţă în violenţă”, spune Roland Edzard într-un interviu acordat Filmreporter.ro, obosit după o noapte de petrecere în cinstea filmului şi după trei ani în care a încercat să-şi facă filmul şi a eşuat de nenumărate ori, din lipsă de bani.
„Am căutat figuri străine pentru Franţa, actori străini care vorbesc franceză. S-a întâmplat ca producătorul meu, Philippe Avril, să fi lucrat în România cu Cristian Mungiu la 432 şi ştia mai mulţi actori”, spune Edzard. La recomandarea directoarei de casting, a studiat filmele Maiei Morgenstern, despre care aflase că ştie franceză. „Am văzut Întoarcerea lui Ulise a lui Theo Angelopoulos, în care joacă alături de Harvey Keitel, apoi Patimile lui Hristos, în care are rol de mamă şi mi-am dat seama că ea e exact ce voiam. La momentul acela nu ştiam cât de bine vorbeşte franceză, dar expresia şi prezenţa ei erau perfecte pentru rol”. Coté-ul ei tragique (destul de riscant în cinema, dacă rolul nu e pe măsură sau regizorul destul de ferm) l-a atras.
„Roland, zi-mi când să mă opresc, că eu nu mă opresc altfel!”
Au urmat o întâlnire la Bucureşti, o probă şi un drum la teatru, unde a văzut-o jucând. „Are toată energia unui actor şcolit în Est, vorbeşte foarte bine cu corpul, transmite extrem de bine emoţiile, se dăruieşte cu totul la filmări. A fost de o generozitate extraordinară pe platouri, pentru că filmările au fost extrem de dificile. Am filmat câteva zile în apă şi noroi, era frig, era brumă, începuse să ningă, eram toţi uzi şi înfriguraţi…”, îşi aminteşte regizorul, uimit de cât de departe putea merge actriţa la filmări. „Când am filmat scena cu maşina arzând, ea s-a apropiat atât de tare de el încât mai avea puţin şi se ardea. Mi-a strigat «Roland, zi-mi când să mă opresc, că eu nu mă opresc altfel! ». Chiar nu m-am gândit la asta, că ar fi putut merge atât de departe. E pregătită să meargă cât de departe se poate”.
Despre rolul ei, Maia Morgenstern spunea pentru Filmreporter.ro că a fost dificil. „M-am apropiat greu de el. E vorba de mama a trei copii, de o familie ciudată pentru noi. Relaţia între copii şi părinţi e una foarte complicată, iar acest fiu apărut din afara căsătoriei celor doi oameni care se iubesc totuşi, deşi viaţa trage de ei din toate părţile, e un rebel. Abia la sfârşit înţelegi cât de mult îşi iubeşte mama”. Distribuţia e întregită de renumitul actor Carlo Brandt, de Marianne Basler, Alexis Michalik, Thierry Frémont şi o foarte tânără actriţă franceză de origine română, Anna Mihalcea, formată la Sudden Théâtre şi la celebra École nationale du Mime Marceau.
Cât despre interpretul rolului principal, Edzard l-a căutat cale de 6 luni. Castingul de peste 300 de persoane i l-a adus, în cele din urmă, pe Franck Falise. „Nu mai făcuse nici teatru, nici film, l-am găsit după un casting care a durat vreo câteva luni, timp în care am văzut vreo 300-400 de persoane. Căutam pe cineva între adolescenţă şi maturitate, cu o figură ameninţătoare, sălbatică şi tandră în acelaşi timp. Cred că va face carieră în actorie”.
Din lipsă de bani, Edzard s-a chinuit cu filmul trei ani de zile, iar răsplata a fost selecţia la Cannes. „Fără scene cu figuranţi, scenele cu vânători erau reale… Am insistat să rămână anumite lucruri la producţie, deşi costau mai mult, ca să dau o anumită culoare filmului, o anumită senzaţie, n-am putut renunţa la tot. A fost extrem de dificil”.
Roland Edzard are 31 de ani şi a locuit până la 8 ani în Tamanrasset (Algeria). A studiat la Ecole Supérieure des Arts Décoratifs din Strasburg (1998 – 2003) şi la Studio National des Arts Contemporains. Nu e prima lui „descindere” pe Croazetă: în 2004 a fost la Cannes cu scurtmetrajul La Plaine. Alte două filme sunt Ombre şi Dormeurs, ambele axate pe violenţă şi suferinţă umană, într-un peisaj care respiră precum personajele sale, ameninţător.
Corespondenţă susţinută de
